marți, 26 iunie 2012

Suporterii Craiovei, sunt unici


 Universitatea Craiova a revenit acolo unde îi este locul. Procesul cu FRF a fost câştigat, iar suporterii Craiovei au început iarăşi să viseze
. După un an în care au trăit cel mai mare coşmar, suporterii Craiovei au revenit ieri la sentimente mai bune.
Aceştia au salutat revenirea Craiovei în fotbalul românesc. Deşi nu era nimic stabilit, după aflarea veştii, site-urile de socializare au început să fie asediate cu mesaje de susţinere pentru Universitatea Craiova şi cu invitaţii la un miting de susţinere pentru Universitatea Craiova.
În câteva ore, mii de mesaje erau distribuite peste tot. Tot mai mulţi suporteri îşi manifestau bucuria de a revedea Craiova pe dreptunghiul verde.
Ora de întâlnire a fost 19:00, în Piaţa Mihai Viteazul. Craiova trebuia să celebreze această victorie istorică. Suporterii au început să sosească încă de la ora 18:00. Fulare, steaguri, mesaje, tot arsenalul era strâns la ora 19:00 la statuia lui Mihai Viteazul.
Pe ordinea de zi s-au aflat scandările împotriva şefilor de la FRF şi LPF, Mitică Dragomir şi Mircea Sandu. Nici finanţatorul Craiovei, Adrian Mititelu, nu a scăpat uşor. Numele acestuia s-a regăsit destul de des în mesajele pe care suporterii Craiovei le-au afişat.
Aceştia au cerut, printre altele, o Craiova liberă, o echipă a oraşului. După aproximativ 30 de minute, aceştia au decis să oprească acest miting, dar au promis că acţiunile lor nu se vor încheia aici. Nu vor renunţa până când Craiova nu va redeveni ceea ce a fost, o echipă care să reprezinte toţi oltenii.
 



Sursa : www.boomedia.ro

Un comentariu:

  1. Salut! Textul acesta il mai gasesc si pe boomedia.ro
    Data viitoare ar fi frumos sapui si tu sursa!!!

    http://boomedia.ro/sport/sport/fotbal/1787-suporterii-craiovei-de-neinlocuit

    RăspundețiȘtergere